Cum să depășești când ești copleșit financiar

mentoring financiar

Eram într-o dimineață de primăvară și mă bucuram de razele soarelui. După peste 20 de ani, lucram de acasă și eram pregătită să fac acest pas, în sensul că aveam toată logistica funcțională, dar până atunci nu știam că se poate și așa.

Adică cum nu știam!?

Da. Nu știam cum este să nu faci repede micul dejun, să calci ceva repede, să îi pupi pe ai tăi și să spui succes la școală, nu uita ghiozdanul, să fugi la mașină, să accelerezi să prinzi verde și să cauți scurtături, să-l rogi pe șoferul de lângă tine să te lase să intri pe banda lui fără să auzi „tocmai astăzi te-ai găsit!”… cu bip-ul de rigoare.

Ba mai mult, iarna într-o noapte, ne-am culcat cu șosele negre și dimineața erau nămeți mari, dar nici cel mai mic gest de a ieși din fuga de dimineața nu a fost schițat. Chiar îmi amintesc că nu puteam deschide ușa din spate a mașinii din cauza zăpezii pentru a-mi lua ghiveciul cu pomul banilor, care fix în acea zi trebuia dus la birou. Cheamă paznicul cu lopata, care s-a uitat la mine și mi-a zis:

  • Tocmai astăzi te-ai găsit?
  • Da’ ce are azi?

S-a strâmbat….

Lucrurile s-au schimbat în ultimii ani, facem lucrurile altfel, dar convingerile limitative ne-au copleșit mai mult decât până acum. Suntem încurcați în poveștile noastre financiare, personale sau de business. Astăzi lucrurile s-au schimbat, dar extremele converg în viața noastră, facturile, inflația, covidul, iar iceberg-ul nostru financiar se topește.

Ce putem face?

Descoperim lumea nouă și ne punem cele mai profunde întrebări care să dea sensul cuvenit. Este clar că zona financiară acoperă o bucată mai mare acum din roata vieții decât până acum.

Uite tocmai astăzi m-am găsit să-ți dau acest sistem extraordinar pe care l-am văzut pus în practică cu rezultate extraordinare și care răspunde la o singură întrebare:

Cum pot avansa?

  1. Credință. Opriți-vă un minut și respirați. Inspiră credință și expiră copleșire.
  2. Scrie. Ia o foaie de hârtie și scrie care este maxima lucrului care te copleșește financiar.
  3. Gândește. Financiar vorbind, când ai stat ultima oară să te gândești la ce îți dorești cu adevărat să fii și să simți?
  4. Clarifică de ce vrei ceea ce vrei și care va fi noul beneficiu.

Apoi o iei iar de la 1…

  1. Credință. Ne întoarcem la respirație.  Ai credința că această stare de copleșire financiară va trece și că ai opțiuni care tocmai astăzi te-au găsit!
  2. Scrie. Ne întoarcem la scris. Scrie opțiunile concrete, măsurate și pe pași.
  3. Gândește.  După ce ai terminat de scris, oprește-te și gândește-te. Mai gândește-te. Sigur mai este o opțiune. Opțiunea supremă! Stai până o găsești.
  4. Clarifică.  Care este mediul, cine te însoțește, cu cine ești acolo, cine te responsabilizează să găsești opțiunea supremă?

Și reiei până poți răspunde fără nicio urmă de copleșire financiară la întrebarea:

Cine sunt astăzi?

Ori de câte ori căutăm răspuns la întrebarea CUM să nu mai fiu copleșit, mintea noastră este programată să se blocheze. Înlocuiește cu CINE SUNT ASTĂZI și vei vedea singur rezultatul și cât spațiu eliberezi.

Legat de responsabilizare, dacă cauți un partener de responsabilizare poți intra în călătoria educației financiare aici sau dacă ești hotărât astăzi, intră direct aici în Programul de Mentoring pentru Libertate Financiară pentru un mindset și un mediu cu aceleași preocupări de creștere financiară.   

Și dacă crezi că nu ai bani și tocmai astăzi m-am găsit, e timpul să schimbi asta!

Opțiunea supremă pentru aproape 200 de oameni (care sunt deja în program) – AICI!

Plantează semințe!


Vrei să afli mai multe articole despre educația financiară? Citește mai multe pe www.mirelaserban.ro sau alătură-te comunității noastre #ContulVieții.

Inscrie-te la newsletter și vei primi imediat „7 strategii prin care poți prelua controlul asupra educației financiare” și blogul săptămânal de eduație financiară!

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *